Colin McRae a fost un pilot intens. Un pilot care asemeni potențialului membranar de acțiune, a funcționat după legea 'Totul sau nimic.' Și acest lucru l-a făcut mare.
Colin a mers întotdeauna pe muchie de prăpastie. Pentru el, fiecare etapă era un Pikes Peak. Fiecare etapă trebuia câștigată, indiferent dacă era lider în clasament sau dacă era pe ultima poziție, cu o întârziere considerabilă. Scoțianul n-a știut niciodată să meargă 'la rezultat'. Poate tocmai de aceea va fi mereu mai iubit decât Sebastian Loeb.
Eu mi-l amintesc pe
Colin zburând cu al său Subaru ProDrive în timp ce stabilea record după record pe specialele din '95 sau
lovindu-și cu furie Focus-ul WRC după o ieșire în decor. McRae mi s-a părut a fi Senna-ul WRC-ului, omul pentru care nu exista decât locul 1, restul pozițiilor fiind sinonime cu înfrângerea. Drept dovadă, avem numărul extrem de mare de etape câștigate pe parcursul scurtei sale cariere : 477 de etape în 146 de raliuri disputate.
Ieri s-au împlinit 5 ani de când scoțianul a părăsit scena WRC-ului și acest lucru se vede. Nimeni nu mai merge la sacrificiu pe parcursul unui raliu. Strategiile au devenit din ce în ce mai importante, piloții fiind mai atenți la felul în care se pleacă pe specială și la conservarea avantajului. Pentru ei nu mai contează spectacolul oferit publicului, ci câștigul realizat la sfârșitul campionatului.
Mie unul mi-e dor de nopțile de duminică, când așteptam cu sufletul la gură să văd pe Eurosport lupta eroică dintre piloții acelor vremuri. Luptă în care erau implicați McRae, Sainz, Gronholm, Solberg, sau Burns. Come back, Colin! We miss you.
[Imagini : Tumblr]
