sâmbătă, 27 octombrie 2012

Volvo S60 Polestar vs Audi RS4 vs BMW M3


Deși mașinile suedeze nu-s făcute să iasă în evidență prin răgetul animalic și timpii de pe circuit, câteodată, din uzina de dresaj industrial Volvo mai scapă câte o bestie turbată, pornită serios să muște din concurența germană.

Așa s-a întâmplat cu Volvo C30 Polestar, care a făcut ravagii serioase încă de la stadiul de concept, reușind să bată în cadrul emisiunii Top Gear un Ford Focus RS500 și un Subaru Impreza WRX STi Cosworth. Și tind să cred c-ar fi făcut un pic de instrucție și cu RS3-ul.

Mai nou, un alt animal Polestar a ros lanțurile și a pornit-o la goană spre Iadul Verde. Din păcate, este încă un exemplar unicat - Volvo S60 Polestar.

Targetul declarat al S60-ului îl reprezintă segmentul D, acolo unde BMW M3, Mercedes-Benz C63 AMG și Audi RS4 fac legea. Pentru a se asigura că intențiile celor de la Polestar de a-i detrona pe nemți sunt fondate, jurnaliștii de la divizia suedeză a revistei 'Auto, Motor și Sport' au luat conceptul de 200.000 euro oferit de Volvo și l-au comparat cu BMW M3 și Audi RS4. Nu știu dacă rezultatul este influențat puternic de patriotism sau Volvo-ul chiar folosește la maxim cei 508 CP scoși dintr-un motor turbo cu 6 cilindri în linie de 3 litri, dar aș fi foarte curios să aflu.

Pentru a se asigura că au eliminat cât mai multe variabile din această ecuație, suedezii l-au desemnat pe actualul Campion al Suediei la Turisme, Fredrik Ekblom, să piloteze cele trei mașini pe circuitul stradal din Goteborg.

Rezultatele sunt un pic suspecte, dar, repet, dar există șansa ca ele să fie adevărate. Și în cazul asta vom avea mare deranj în acest segment când S60-ul Polestar va deveni automobil de serie.





[Sursa : Youtube]

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...