Sãptãmâna asta nu am avut o maşinã la test, aşa cã fiecare
dintre noi s-a reîntors la maşina personalã.
Cumva, de fiecare dactã când ma
urc înapoi în “şobolanul furios”, mã reîntâlnesc la un vechi prieten. Sunt
convins cã îţi este cunoscut sentimentul: oricât de mult ţi-ar plãcea sutele de
cai putere purtaţi de bombele pe roţi din posterele de pe pereţi, dacã te
gãseşti pe site-ul de faţã, sigur ai o relaţie personalã cu o maşinã normalã,
un erou fãrã statuie.
Motivul pentru care am ajuns sã ţin atât de mult la o piesã
de metal este cã am trecut printr-o grãmadã de lucruri impreunã. De la momentul
în care m-am urcat prima datã la volan iar ai sãi 120 de cai m-au uimit şi
prima învârtealã-pseudo-voluntarã dintr-o intersecţie 3 nopţi mai târziu când
am crezut cã mor catastrofal, pânã la momentul actual în care cei 210 cai pe
puntea spate mi se par uneori prea puţini, iar alunecãrile din intersecţii sunt
mici bombone pe care mi le oferã maşina zilnic.
Cele douã puncte pe axa temporalã au încadrat şi 110 mii de
kilometri parcurşi, tone de motorinã, zeci de plãcuţe de frânã, zeci de litri
de ulei, vreo 3 seturi de oglinzi şi, dacã nu mã înşel, vreo 24 de cauciucuri.
Pe de altã parte, în tot acest timp, maşina m-a purtat în toatã ţara, a
rezistat eroic pe macadam, chiar dacã suspensiile sport plângeau, a cãrat de la
torturi şi mâncare la cimet şi plãci de rigips trecând printr-o cutie de viteze
de Audi A4, a parcurs autostrãzi şi drumuri europene, dar de fiecare datã s-a
simţit cel mai bine pe şoselele lãturalnice, virajate, înguste. Este maşina
care m-a învãţat despre legile fizicii şi cât de repede şi incisiv sunt ele
depãşite, m-a învãţat despre taximetrişti şi lipsa lor de respect pentru orice
fel de automobil pe care-l întâlnesc în cale, m-a învãţat ce înseamnã sã tragi
cu ultima speranţã de volan şi sã te rogi ca şanţul sã nu fie la fel de
distrugãtor ca TIR-ul aflat în depãşire în faţa ta.
Toate evenimentele care mã leagã de maşina asta m-au fãcut
sã am grijã de ea, poate chiar mai mult decât am de anumite persoane: mã uit
seara înainte sã mã culc pe geam sã mã asigur cã am parcat-o bine şi nu mi-o
atinge careva cu vreo oglindã, o spal destul de des ca nu cumva vopseaua sã se
scorojeascã din cauza pãsãrilor care îţi lasã cadouri peste noapte, am grijã la
gropi şi borduri, nu numai pentru cã m-ar costa reparaţia, dar mã doare fizic
dacã lovesc ceva pe dedesupt.
De ce acest articol? Mã întreba zilele trecute Niki dacã nu
vând maşina. Probabil cã va veni timpul sã o şi vând, dar sincer, oricât de
fantastice ar fi maşinile cu care facem testele pe care le postãm pe site, de
fiecare datã mi-e dor de “asta micã şi furioasã”
