De data asta nu voi urma clasica prezentare pe capitole, ci
vã voi prezenta maşina exact în maniera în care am descoperit-o şi noi:
- Mini Cooper S! Da! Chiar vom merge adecvat de data asta…
aşa cum îi place românului sã spunã: în blanã!
- Stai puţin, e o problemã, nu putem merge toţi, are doar 2
locuri…
- Pe bune?! Cine ar refuza un Mini hatchback pentru un Mini
Coupe si pe ce motiv?
- Vrei sã-ţi zic una şi mai tare? Erai foarte nerabdãtor sã
imi arãţi cât de bine sunt plasate pedalele în Mini pentru retrogradãri de
viteze în stil heel-and-toe, sã te vãd ce-mi mai arãţi pe o cutie automatã.
- Tu vorbeşti serios? De ce ai strica un MINI în halul
ãsta??? Hai frate, urmeazã sã-mi spui cã e diesel, şi e gata, s-a mai dus un
mit.
15 minute mai târziu în intersecţia de la Casa Presei
Libere:-“ Pãpuşeee, te dau o turã?... Aoleu, sunt doi tipi în maşinã… îţi dai
seama cã sunt gay!”
Perfect, plecãm la munte pe cunoscuta autostradã A3. La
intrarea pe autostradã sunt douã giratorii, maşina-camerã le abordeazã în
cunoscutul stil supravirator, o oarecare placere a conducatorului. Mini pe de
altã parte vine cu urmatoarea surprizã şi cu urmãtorul zâmbet tâmp: primul
viraj abordat cu acceleraţia apãsatã face ca roţile din faţã sã tragã tare fãrã
a derapa, iar din cauza rigiditãţii şasiului, britanica devine pentru câteva
momente tricicletã. Aratã atât de bine un Cooper pe 3 roţi! Se simte la fel de
bine! Urmãtorul sens giratoriu, de data asta fãrã controlul tracţiunii şi cu
piciorul mângâind uşor pedala de frânã: supravirare! DA! Ne-am convins pe
parcursul a 2 viraje cã maşinuţa asta este mai mult decât un accesoriu la modã,
e o jucãrie extraordinarã.
Urmeazã 60 de kilometri plictisitori de câte 2 benzi pe
sens: 20 de minute în cazul în care dispui de 184 de cai. Ne dojenim din nou
spunându-ne “na poftim!” şi ne continuãm drumul spre Comarnic. Nimic special în
afara unei treceri la nivel cu calea feratã care ne reaminteşte de rigiditatea
construcţiei şi de nevoia de transplant renal dacã nu trecem cu 5 km/h peste
urmãtoarele astfel de obstacole.
Comarnic-Brasov. Aşteptam momentul în care sã punem la
treabã turbinele: luni seara, trafic lejer, dã-i! De multe ori am auzit
comparaţia dintre Mini şi carturi dar niciodatã n-am crezut-o. Dacã totuşi
priveşti puţin din afarã, poţi vedea similitudini: directia este foarte rapidã!
Cu alte cuvinte, în timp ce BMW-ul trebuia sã facã 2 ture de volan pe
serpentine, Cooper-ul se descurca cu mişcarea de o turã. Un alt lucru care
apropie conceptele este exactitatea direcţiei: ai vãzut apexul virajului? Asta
înseamnã cã îl vei atinge perfect de fiecare datã (singurele cazuri în care am
subvirat au fost cele în care am mers ca nişte “ghiolbani” – citat din Irinel).
Suprafaţa umedã a şoselei a însemnat cã pentru prima datã maşina testatã a
trebuit sã aştepte maşina-camerã pentru cã şoferul acesteia nu putea ţine pasul
la schimbarea de direcţie fãrã a intra în supravirare. Altfel spus, Mini are un
şasiu al naibii de bine pus la punct.
Searã, Scheii Braşovului, strãduţe înguste, suprafeţe de
aderenţã diferite de la roatã la roatã şi de data asta un mai-sus-numit ghiolban
la volan: evacuarea rezoneazã, trezim toţi locuitorii cartierului, turbina urlã
la 7000 de ture iar când trebuie sã punem frânã POC-POC-POC! Evacuarea arde “pe
ultima sutã” ce nu a ars motorul… EXTRAORDINAR! Ma simt exact ca un pilot de
raliu din anii ’80. Experienţa condusului te absoarbe cu totul, nu conteazã cã
maşina are douã locuri, nu conteazã cã e roşie, nu conteazã cã are automatã,
mi-e mai uşor sã frânez cu piciorul drept: poftim experienţa cartului!
Ne liniştim într-o benzinãrie undeva lângã Sãcele, bem o
cafea pentru a ţine pasul cu maşina. Pentru prima datã avem ocazia sã-i studiem
formele fãrã remarcile rãutãcioase din traficul capitalei. Nu-mi place
acoperişul… ştiu, a fost desenat pentru a semãna cu o şapcã purtatã invers.
Nu-mi place eleronul automat spate care poate fi ridicat “sintetic” la buton,
mi-aş fi dorit sã fie o treabã autonomã fãrã posibilitatea ca eventualii
papagali care pun mâna pe o astfel de maşinã sã se laude cu erecţia de pe
portbagaj. Dar atât, în rest nu gãsesc decât detalii care-mi bucurã retina:
gurile de aerisire ale frânelor montate medial de proiectoarele de ceaţã,
farurile rotunde care integreazã propriul spãlãtor, gura de aerisire de pe
capotã adãugatã parcã pentru a aduce aminte cã S-ul are plãmâni de sportiv.
Suprafaţa vitratã face un ocol al intregii caroserii, în aşa fel încât ai
impresia cã acoperişul se sprijinã doar în stâlpii A. Roţile sunt dispuse chiar
la colţurile automobilului, cred cã 95% din greutatea maşinii se aflã între
roţi, nu atârnã pe afarã (vezi Subaru XV de exemplu). Spatele e dominat de cele
douã guri de evacuare plasate central cu suficient loc între ele şi caroserie:
semn clar al faptului cã atunci când o forţezi, maşina fermenteazã sub tine, se
mişcã, trãieşte la fel de intens ca şi "pilotul".
Plecarea înapoi spre capitalã ne gãseste la ora 22 intr-o
noapte de luni. Mergem pe Cheia? Ar trebui sã fie liber. OK, pe Cheia sã fie. Prima porţiune a
traseului e destul de permisivã, am avut rãgaz sã admirãm bordul, vitezometrul
plasat central (şi total irelevant, cred cã m-am uitat de maxim 2 ori la el)
precum şi turometrul plasat chiar deasupra volanului (aici am fost atenţi cam
tot timpul). Desenul bordului este extraordinar de frumos şi
moderno-retro-fantastic, dar în mod evident nimeni nu a încercat sã opereze
butoanele noaptea: este aproape imposibil, un deosebit desen, o ergonomie
deficitarã. Totuşi, Mini nu îţi permite sã fii prea supãrat, te alintã cu
lumini ambientale plasate… peste tot; lumini ce se pot schimba ca nuanţã de la
violet la roşu, trecând prin tot curcubeul. Scaunele acoperite cu piele
profilate sport şi dispunând de încãlzire au fost formidabile (de acord, am
simţit o oarecare durere de spate când am terminat drumeţia, dar nimic
comparativ cu maşina-camerã).
Prima serpentinã, cutia comutatã pe manual, butonul “Sport”
apãsat şi controlu tracţiunii dezactivat: a fost cel mai bun drum
Braşov-Ploieşti pe care l-am fãcut în viaţa mea! Motorul de 1.6 litri turbo
urlã sub capotã, evacuarea face ca toţi dracii, şasiul îţi permite sã te joci,
te îmbie, trage de tine: “hai, mai tare, hai, mai dã-i, aici pot mai tare”. Ca
şi efect direct am obţinut o vitezã medie de 60 de kilometri la orã şi un
consum de 20 de litri la sutã. Cam scump, nu? Asta am zis şi noi pânã când am
aflat ceva cu adevãrat scump: preţul automobilului testat şi anume 35 de mii de
euro. Opa… nu e cam mult pentru o jucãrie?
Ajunşi în Bucureşti pe la ora 1 noaptea am dat din nou de
linii de tramvai, gropi, semafoare, melteni. Ori pentru cã nu ne-a mai pãsat,
ori pentru cã nu mai puteam de somn, nu ni s-a mai pãrut la fel de rãu ca la
plecare, avusesem o zi extraordinarã. Poate sã-mi comenteze orice taximetrist
“e maşinã de fatã mããã”, nu mã va interesa pentru cã ştiu cã dacã ar fi fost
lângã mine pe Cheia, el ar fi ţipat ca o fetiţã!
Din punctul meu de vedere maşina asta are un singur rival
adevãrat şi care s-ar putea sã şi câştige. Nu o poţi compara cu un Audi TT sau
cu un VW Scirocco, nici una dintre acele maşini nu este la fel de înţepatã cu
ardei iute în fund. Nu, singura mare problemã a MINI Cooper S Coupe este un
MINI Cooper S hatch: mai ieftin, mai practic, nu la fel de atrãgãtor pentru
miştourile celorlalţi.
Aş vrea sã concluzionez spunând cã maşina asta este mult
prea scumpã, enervantã în oraş iar dacã ar fi banii mei nici nu m-aş gândi la
un asemenea model. Hai sã vedem: lucrezi ca disperatul o sãptãmânã întreagã
pentru a ajunge la weekend şi a te odihni/distra/destresa. Probabil activitatea
din weekend îţi va toca toţi banii adunaţi în sãptãmâna respectivã, dar chiar
şi aşa nu vei renunţa la distracţie/odihnã/destresare. Exact aşa trebuie
privitã şi maşina asta: te chinuie o anumitã perioadã, te toacã de bani, te
afişeazã ca pe un marţafoi, dar când în sfârşit ai timp sã o duci pe un drum
agreabil, te va face sã uiţi de toate, inclusiv de preţul de achiziţie.
